Prima dată când ai cerut ceva

După ani întregi de a fi tăcut și de a fi util pentru orice, ai deschis gura să ceri ceva. Și dintr-o dată, toți acei oameni din jurul tău au dispărut.

Te-au învățat să nu ceri lucruri.

Să nu deranjeze.

A multumi.

Să faci totul singur.

Să-ți fie rușine dacă ai nevoie de ceva.

Pentru a-ți pune stima de sine în faptul că alții vor avea nevoie de tine.

Pentru a rezolva toate problemele.

Să nu spui niciodată nu.

Să fii mereu la dispoziția celuilalt.

A servi.

Ai fost învățat că robia emoțională a căutării disperate de acceptare.

Evitând respingerea mai presus de orice.

În a deveni ceea ce cealaltă persoană cere, astfel încât să nu înceteze să te iubească.

Fiind frică de abandon.

Și acum cereți ceva pentru că nu mai puteți suporta.

Orice ar fi.

Și oamenii care te-au strâns toată viața, se enervează.

Și acum spui nu.

De ce nu.

Și oamenii care au contat pe tine pentru tot ceea ce au făcut toată viața îți spun că te-ai schimbat.

Că nu ești aceeași persoană.

Ce este in neregula cu tine.

Singurul lucru care ți se întâmplă este că îți dai valoare.

Te gândești la tine.

Stabiliți limite pentru prima dată.

Și vă revendicați dreptul de a primi.

Și acum poate că nu mai sunt atât de mulți oameni.

Pentru că oamenii care au fost alături de tine din interes atunci când nu mai ești util, dispar.

Bon.

Vei fi mai singur.

Dar deasemenea.

Ești mai liber.