Iubire și sex: de ce sunt înrudite
Ignacio Morgado. Profesor de psihobiologie
În spatele alegerilor noastre de partener se află un impuls care guvernează întregul regat animal, inclusiv oamenii: sexualitatea.
Iubirea este un sentiment, o emoție socială și conștientă care implică pofta, pasiunea și legătura dintre membrii cuplului. Antropologii, precum popularul Helen Fisher, au sugerat că la ființele umane atractivitatea bazată pe sex a evoluat în dragoste romantică sau pasională, o formă de legătură sau uniune care, dintr-o perspectivă evolutivă, tinde să asigure stabilitatea cuplului la garantează îngrijirea părintească a descendenților.
Hormonii, chimia iubirii
Creierul iubitorilor provoacă reacții fiziologice și eliberează substanțe chimice importante pentru a crea acel sentiment de dragoste. Pe de o parte, induce producția gonadică de hormoni, cum ar fi androgeni masculini sau estrogeni feminini, care cresc dorința sexuală.
În dragostea romantică inițială, creierul produce și substanțe stimulatoare, precum feniletilamina sau dopamina, inducând starea de euforie și pasiune. Și contactul sexual și copulația produc eliberarea cerebrală de hormoni, cum ar fi oxitocina și vasopresina, care contribuie la dorința de a rămâne împreună, adică la unirea sau legătura dintre acești indivizi.
În plus, pasiunea inițială se caracterizează prin inhibarea substanțelor cerebrale, cum ar fi serotonina, care stabilizează stările de spirit, sau dezactivarea regiunilor cerebrale, cum ar fi cortexul frontal, implicate în logică și raționament. Poate de aceea s-a spus că dragostea este oarbă.
Iubirea și sexul: două mecanisme diferite ale creierului
Iubirea și sexul sunt diferite prin faptul că una poate exista fără cealaltă; Acestea funcționează diferit și depind de mecanisme cerebrale și hormonale care, deși se suprapun, sunt în mare măsură diferite.
Astfel, deși ambele tipuri de motivație, iubirea și cea sexuală, necesită satisfacție urgentă, sexualul este de obicei satisfăcut de actul sexual, în timp ce dragostea poate dura chiar și ani.
Cu toate acestea, iubirea se schimbă în timp: înflăcărarea și pasiunea inițiale cedează locul unei iubiri mai mature, o emoție mai relaxată și mai consistentă, în care creierul îndrăgostit secretă deja diferite substanțe, precum endorfine și encefaline, inducând stări mai puțin relaxare pasională, satisfacție și bunăstare.
Astfel de substanțe au, de asemenea, o natură mai captivantă, ceea ce face dificilă depășirea separării sau pierderii unei persoane dragi.
Emoțiile sociale: un răspuns adaptativ
Dar la ce folosesc emoțiile sociale, cum ar fi vinovăția sau dragostea romantică? Ca și cele mai elementare emoții, cele sociale au fost favorizate și de selecția naturală, deoarece au o valoare adaptativă.
Psihologul evolutiv Robert Trivers susține că, fără vinovăție, tentația noastră de a minți ar putea fi mai mare, deoarece, deși minciuna este benefică pe termen scurt, ea poate fi foarte dăunătoare pe termen lung.
De asemenea, alții sunt mai predispuși să coopereze cu noi știind că vinovăția ne reduce tendința de a minți. Și dacă mințim și dăm dovadă de vinovăție, putem fi iertați.
Vinovăția este, așadar, un tip de emoție socială care crește probabilitatea unei viitoare cooperări și reciprocitate între oameni, de unde și valoarea sa de adaptare.
Putem oferi o explicație similară a iubirii romantice. De asemenea, psihologul evoluționist Robert Frank crede că acest tip de dragoste a evoluat pentru a garanta unirea și cooperarea dintre doi oameni.
Cu siguranță, dragostea îngreunează infidelitatea și riscul de a găsi un partener mai bun în orice moment. Și, deși cuplurile nu trebuie să rămână împreună pentru viață, dragostea creează impresia că o fac și, prin urmare, ajută la stabilizarea uniunii. La fel, gelozia ajută la prevenirea cuplurilor de la încălcarea acestor angajamente.
Antropologul american Helen Fisher a popularizat sintagma „Nu faceți dragoste cu persoana de care nu doriți să vă îndrăgostiți”, deoarece este convinsă că copulația creează legături și atașament între membrii cuplului prin eliberarea de oxitocină și vasopresină.
Dar, în același timp, dezvoltarea în continuare a cortexului cerebral uman modifică comportamentele instinctuale și crește relevanța stimulilor și a condițiilor sociale.
În practică, infidelitatea romantică pare chiar mai probabil să ducă la infidelitate sexuală, mai degrabă decât invers. Prin urmare, putem afirma că, deși diferiți și, într-un anumit fel, independenți, dragostea și sexul sunt legate în mod evolutiv, operând în practică cu un grad ridicat de cuplare care are originea unei mari influențe reciproce.
