Scrisoare către un nebun
Roy Galán
Nebunia ta este a ta. Vă aparține. Ești așa. Și asta trebuie să fie frumos. Nu lupta pentru ca acesta să treacă de tine. Doar acceptă-l.
Nebunia ta este a ta.
Vă aparține.
La fel cum acest nas sau curiozitate îmi aparțineau.
Nu știi ce simt.
Pentru că ești nebun sau nebun și tot ce facem este să te tratăm ca pe cineva care nu este sănătos.
De parcă ar fi sănătos să fii ca noi.
Închis în săli de clasă de ani de zile, în săli de sport, în noi înșine și în relații angajate.
Luând Xanan și Orfidal și Emotival și Cipralex și Ludiomil pentru a ne susține sănătatea, pentru a nu da drumul la frânghie și a cădea în prăpastie.
Pentru a putea rezista.
Și tu, care poate nu suporti, te superi.
Ne deranjezi pentru că ne este teamă că realitatea noastră nu este singura care există, pentru că dacă tu ești nebunul, sunt bine.
Da, noi, care nu suntem nebuni, ha! Contribuim la disconfortul dvs. pentru a ne simți mai în siguranță.
De ce trebuie să înțeleg că cineva îmi vorbește despre geantă și nu pot înțelege că îmi vorbește despre vocile pe care le aud în cap?
De ce este real indicele bursier și ceva care este produs în tine nu este?
În momentul în care blestemi pe cineva care nu este ca tine, devii automat un blestem.
Un ticălos care face doar să prescrie pastile la fiecare șase luni, care îi spune unei alte persoane că este incapabil și îi întrerupe gândurile.
Un ticălos care te responsabilizează pentru violența lumii.
Un om blestemat care își apără realitatea ca fiind singurul adevăr.
Da, un ticălos care nu înțelege absolut nimic.
Știi cum este să-ți aduci un vis în clipa în care ești treaz și să nu-l poți explica?
Știi ce înseamnă că materia nu te însoțește?
Știi ce înseamnă să rănești ceea ce iubești?
Și neputând să o evităm.
Nu știi ce simt.
Chiar nu ești singur.
Tu ești eu, doar poate îmi pot organiza gândirea într-un mod mai ușor de înțeles.
Nimic altceva.
Ești dansator, pictor, vindecător, băiat care își pieptănă câinele, femeie care îmbrățișează scoici.
Numai nimeni nu te aplaudă.
Ești vântul care zguduie totul.
Într-o lume mai incomodă pentru această viață, da, dar la fel de valabilă.
Nu esti singur.
Nu ești bolnav.
Dacă vii să țipi la mine, îți dau o îmbrățișare.
Dacă vii să-mi spui despre ciuboturi și grifone, voi asculta.
Dacă vii și-mi dai un tort, mai sunt și alte lucruri care mă lovesc, nu se întâmplă nimic.
Dacă ești un miliard într-unul, îi voi respecta pe toți în mod egal.
Ești așa.
Și asta trebuie să fie frumos.
Nu lupta pentru ca acesta să treacă de tine.
Doar acceptă-l.
Vor fi momente când vei fi mai departe decât aici.
Și ne veți vedea ca niște lumini care se aprind la amurg într-un oraș de lângă mare.
Te vei întoarce și vei merita dragoste.
