De ce este benefică capacitatea de a te întreba și cum să o recâștigi

Margaret Tarragona

Viața este plină de minuni mari și mici care ne lasă fără cuvinte. Cultivarea abilității de a ne uimi în fiecare zi ne va încuraja să apreciem mai mult viața și ne va motiva să fim oameni mai altruisti.

Cercetările actuale din domeniul psihologiei arată că minunea este una dintre emoțiile pozitive care se corelează cu bunăstarea și înflorirea umană.
Albert Einstein a prezis-o deja: „Nu se poate să nu ne uimim când contemplăm misterele eternității, ale vieții, ale minunatei structuri a realității. Este suficient să încerci să înțelegi un pic din acest mister în fiecare zi; nu pierde niciodată acea curiozitate sacră ".

Ce se întâmplă când suntem uimiți?

Cercetătorul Barbara Fredrickson, de la Universitatea din Carolina de Nord, spune că mirarea este legată de inspirație și explică faptul că ne simțim uimiți când întâlnim „binele la scară mare”, când suntem copleșiți de cei mari.

Putem fi uimiți de natură, de exemplu, imensitatea oceanului sau perfecțiunea unui stup. Natura umană ne poate uimi și atunci când ne gândim la cea mai bună parte a acesteia: atunci când observăm picturi rupestre pictate acum mii de ani sau când un chirurg poate opera cu succes inima unui făt care se află încă în pântecele mamei pentru a corecta o greșeală congenital.

Barbara Fredrickson, autoarea cărții Positive Life (Norma Editorial), explică, de asemenea, că uimirea ne face să ne oprim o clipă și să ne simțim mici și umili să știm că facem parte din ceva mult mai mare decât noi înșine.

Din acest motiv, uimirea, împreună cu recunoștința și inspirația, sunt considerate de psihologi ca emoții transcendente, adică ne conduc să vedem dincolo de propriul nostru sine, să ne simțim parte a creației divine sau a naturii , sau a unei națiuni, sau a umanității …

Ce poate avea acest efect asupra noastră?

Profesorii americani Dacher Keltner și Jonathan Haidt au descoperit într-un studiu comun că uimirea include atât sentimentul de vastitate - enormitatea unui munte sau bolta cerească, de exemplu -, cât și „așezarea”.

Aceasta se referă la faptul că, uneori, amploarea a ceea ce asistăm nu se „încadrează” în structurile noastre mentale și trebuie să le extindem sau să le schimbăm. Această provocare ne poate provoca confuzie sau dezorientare temporară, dar și un sentiment de „renaștere” sau chiar „iluminare” atunci când ajunge o nouă înțelegere extinsă despre lume sau despre noi.

Keltner și Haidt au observat că a avea experiențe de mirare are un impact profund asupra oamenilor și îi motivează să fie mai buni, mai altruisti și devotați altora.

Deși sentimentul de mirare este în principal asociat cu lucruri „uriașe”, cum ar fi o ploaie de stele căzătoare și evenimente speciale, cum ar fi privirea unui sportiv care depășește un record olimpic, să nu uităm că lucrurile mici ne pot uimi și de la perfecțiunea pânza unui păianjen către funcționarea perfect orchestrată a propriului nostru corp.

Nu este greu să ne minunăm de mare, dar uneori uităm să vedem cu atenție, să auzim, să mirosim și să simțim lumea noastră în fiecare zi, ceea ce este, de asemenea, plin de oportunități de a ne minuna.

O altă sursă de mirare care rămâne adesea neexplorată este cea a oamenilor din jurul nostru. Credem că cineva este o persoană „obișnuită” sau chiar plictisitoare, dar dacă vorbim cu ei, dacă ne interesează poveștile și experiențele lor, putem găsi surprize despre ceea ce au făcut, ceea ce știu, calitățile lor sau talentele lor. .

Într-o zi am aflat că unul dintre colegii mei de muncă va dona un rinichi cuiva care nu este o rudă apropiată. Am fost uimit de generozitatea lor iubitoare. Într-o altă zi am aflat că șoferul de taxi care mă duce de obicei la birou este muzician și cântă într-o trupă rock, precum și instalator, tâmplar și electrician. Am fost uimit de versatilitatea sa.

Ritual pentru cultivarea capacității de mirare

Ca și în cazul tuturor celorlalte emoții pozitive, nu numai că ne putem bucura de momentele de mirare din viața noastră, dar putem cultiva mirarea de zi cu zi. David Pollay, director executiv al IPPA (Asociația Internațională de Psihologie Pozitivă), a scris despre un ritual de temere pe care l-a făcut zilnic de mai bine de doisprezece ani.

• Începeți ziua mergând la fereastră, deschideți cortina și priviți afară.
• El începe prin observarea lucrurilor din mediu care îi atrag atenția și este purtat de acea fascinație.
• Oriunde s-ar afla, David Pollay găsește întotdeauna ceva uluitor care îi amintește că lumea este mult mai mare decât el și problemele sale. El spune foarte bine: „De fiecare dată când mă uit pe fereastră, îmi dau seama că universul nu se învârte în jurul meu, ci mă include”.

Acum este rândul tău: dacă ai putea concepe un ritual de temere personal, ce ai face? Ce vă ajută să vă conectați cu vasta și minunata lume? Când ai tendința să te simți înfricoșat? Puteți include în mod deliberat aceste experiențe în timpul zilei? Ce se întâmplă dacă o familie întreagă, sau un grup de lucru sau o școală, au început ziua, ca David Pollay, cu o doză de mirare? Vă invit să faceți testul.