Bărbați, putere și hărțuire sexuală: de ce nimeni nu a spus nimic?

Toți au participat într-un fel la alimentarea unei masculinități triumfătoare care include puterea sexuală legată de puterea economică și puterea socială: prin omisiune, pentru a nu spune nimic, prin închiderea ochilor, prin privirea inversă, dar și activ.

Când acuzațiile de hărțuire sexuală împotriva lui Plácido Domingo au sărit în urmă cu câteva luni , el s-a apărat în acești termeni: „Regulile și valorile prin care ne măsurăm astăzi, și trebuie să ne măsurăm, sunt foarte diferite de modul în care erau în trecut”.

Aceste afirmații, care ne-au dat târâșuri multora dintre noi, indică o întrebare importantă: diferența dintre etică și morală. Etica colectează ceea ce considerați că este corect și greșit, în timp ce moralitatea indică ceea ce este permis și ceea ce nu este permis. Este un set de norme sociale care, de fapt, se schimbă cu timpul și contextul.

O întrebare etică sau morală?

Ceea ce spunea tenorul cu aceste afirmații este că a aderat la normele momentului, normele pe care le știa, pentru că, eventual, normele celor hărțuiți erau diferite și nu se îngrijora de nimic altceva. Ceea ce îi reproșăm este că nu a existat nicio etică în spatele acelor norme care declanșau alarme cu privire la comportamentul său, indiferent dacă au existat norme care l-au alimentat ca fiind corecte.

Etică, arunc doar un fir, nu este unic și nici nu indică întotdeauna binele comun.

Dar dacă ar fi existat o etică în spatele conduitei lui Plácido Domingo, explicațiile sale ar fi fost diferite. Poate la fel de înfiorător, dar ne-ar fi spus de ce a făcut-o dincolo de a se referi la normele sociale.

Seria „The morning show” tratează problema hărțuirii sexuale la locul de muncă din această perspectivă. Plângerea sare la o stea de televiziune în zilele de #metoo și toată lumea țipă spre cer atunci când descoperă că sub acel personaj cunoscut se afla un prădător sexual. Dar vedem prin capitole că întregul mediu a alimentat acest comportament.

Prin omisiune, să nu spunem nimic, să închidem ochii, să privim în altă parte, dar și activ, hrănind acea masculinitate triumfătoare care include puterea sexuală legată de puterea economică și puterea socială.

Adică, mulți oameni erau în cârlig și că nimeni, în special subiectul central, prădătorul, nu a putut să asiste la o etică care a fost împotriva acestui dezastru.

O etică care să asiste la răul pe care l-a făcut oamenilor hărțuiți, care să se angajeze în consecințele propriilor acțiuni, indiferent dacă va fi sancționat social pentru aceasta. Și în această sancțiune nu putem uita poziția de putere a unor personaje, ceea ce face sancțiunea și mai dificilă și de care profită din plin.

Toate acestea au fost deja explicate de Hannah Arendt când a vorbit despre banalitatea răului. În procesul împotriva nazistului Adolf Eichmann, însărcinat cu deportarea evreilor maghiari în lagărele morții, toată presa a arătat răul personajului. Numai Hannah Arendt a indicat etica și morala. Eichman era un moralist, un legalist, fără nicio etică. El doar se supunea ordinelor. Era un cetățean bun, în forma sa cea mai periculoasă: aceea a ascultării necritice.

În societatea pe care o locuim, care ne hrănește succesul social ca singur orizont, care promovează „câștigarea”, astfel, în abstract, ca sinonim al fericirii, al împlinirii și unde propria dorință este înțeleasă ca o formă a esenței noastre iar noi, etica personală poate fi foarte împotriva moralității predominante.

Există o masculinitate triumfătoare care se construiește prin agresiune.

Poate nu direct (și asta), ci printr-o mulțime de atribute care sunt necesare bărbaților pentru a avea succes social. Competitivitatea, prin urmare sportivii sunt semizei, trufași, de aici și caracterul stelelor băiatului rău în atâtea filme și stele în pozitiv și, desigur, cucerirea femeilor ca un alt atribut al cuceririi, al câștigării. Și asta generează o rezistență foarte scăzută la frustrare, o acceptare foarte mică de a nu putea face totul, de a nu ajunge la toate, că există dorințe care nu pot fi îndeplinite și că este în regulă dacă nu sunt îndeplinite. Inclusiv, desigur, dorința pentru alți oameni.

Cum putem lupta cu toții împotriva agresiunii?

Centrul întrebării este subiectul care își asumă acel rol. Dar restul societății nu este scutit de responsabilitate. Și aceasta este o veste bună, deoarece înseamnă că și noi facem parte din soluție. Pe de o parte, putem muta regulile de conduită. Nu doar la suprafață, subliniind că hărțuirea sexuală în special este inacceptabilă.

De asemenea, analizând problema în ansamblu și înțelegând că această masculinitate nu mai poate fi hrănită. Nu mai poți bate din palme. Nu poți dori mai mult. La fel, punând accentul pe diferența dintre etică și morală și oferind spațiu unei construcții critice a eticii îngrijirii care nu derivă din norme pe care le putem urma fără a fi atenți la altceva.

Dar avem nevoie și de o reflecție asupra succesului și a atributelor sale. Am scris deja despre valorile etice pe care le atribuim inconștient frumuseții fizice standardizate. Adică, atunci când cineva are un corp în conformitate cu canoanele de frumusețe ale momentului, ceva din interiorul nostru îi atribuie o anumită „bunătate”.

Tipul rău din film este întotdeauna chipeș. De aceea are o fată îndrăgostită care îi va acționa ca mamă și va scoate la iveală ceea ce este bun la suflet. Dacă tipul rău este urât (urât din punct de vedere social) știi deja că complotul va merge în sens invers. Va fi rău întrupat, fără nimic de salvat. Și fii atent, deoarece această „urâțenie” are deseori forme rasiste, de clasă și împuternicitoare. Omul rău ca un nebun, omul rău ca un vagabond, omul rău ca un negru sau un țigan, pentru a da din păcate exemple tipice.

În același mod, atribuim unele forme de „bunătate” succesului social și folosesc acest cuvânt că nu-mi place foarte mult să arăt către cineva inofensiv, cineva care nu dăunează, care nu dăunează intenționat. Cineva cu care ne putem reduce apărarea și să avem încredere că suntem pe mâini bune. Plácido Domingo este cineva care cântă bine și care a avut resursele financiare pentru a cultiva această calitate.

Nici mai mult nici mai puțin. Orice altceva este un miraj al succesului tău social. A fi scandalizat pentru că nu avea o conduită etică dincolo de morala masculinității triumfătoare face parte din acel miraj. Acest lucru nu-l scuză deloc, dar ar trebui să ne pună ochii și încrederea în gardă .

Cealaltă față a monedei este riscul de a presupune o lipsă de etică pentru acei oameni care nu au succes social, de muncă sau economic. Stigmatizarea claselor populare și frica de săraci, atunci când oamenii bogați sunt mai periculoși, deoarece au mijloacele de a specifica, în caz de rău, răul lor.