Când ieșim din asta …

Când vom ieși din toată această închidere. Când ne întoarcem o parte din ceea ce ei numesc libertate. Când limitele sunt din nou ceea ce vrem să călătorim. Să nu uităm de cele efemere și fragile.

Vocea lui Roy Galán este un podcast al scriitorului Roy Galán pentru revista Mentesana. Ascultați-l și împărtășiți-l.

Baylee Gramling / Unsplash

Nimic nu este veșnic.
Nu iubire.
Nu bunica ta.
Nu colțul străzii în care te jucai în copilărie.

Nimic nu este veșnic.
Absolut totul s-a terminat.
Vara s-a terminat.
Portocalele se epuizează pe copac.
Dorința se epuizează.

Nimic nu este veșnic.
Uneori ceva schimbă totul.
Tot ce crezi că este în siguranță.
Imuabil și adevărat.
Dispare.

Nimic nu este veșnic.
Deși ne-am obișnuit cu îmbrățișările.
Pentru a vedea același peisaj din nou și din nou.
Pentru că dacă facem un lucru, va avea același rezultat mereu.

Dar nimic nu este pentru totdeauna.
Uneori, casa în care ai crescut este dărâmată.
Și bunica ta este luată de un virus.
Uneori zguduiturile.

Cel care îți încurcă lucrurile.
Asta îi ascunde.
Îi mișcă.
Și nu mai ești la fel.

Uneori existența se oprește.
Este deformat.

Devine de nerecunoscut în fața ochilor tăi.
Și nu știți dacă ceea ce vedeți este realitate.
Dar asta este.
Deși pare un vis urât.

Nimic nu este veșnic.
Deci, trebuie să respectați timpul pentru ceea ce este pur și simplu.
O oportunitate de aur.
Strălucitoare și strălucitoare.

Acum continuă să ne ofere o alegere și o posibilitate.
Pentru a continua aici.
Nu ne întoarcem niciodată.
Nimic nu va fi.

Deci, când ieșim din toată această închidere.
Când ne întoarcem o parte din ceea ce ei numesc libertate.
Când limitele sunt din nou ceea ce vrem să călătorim.
Să nu uităm de cele efemere și fragile.

Să nu uităm de această minune de a fi împreună în lume.
Pentru că numai așa.
Amintindu-mi doar că nimic nu este pentru totdeauna.
Că singurul lucru pe care îl știm sigur este că totul va avea un sfârșit.
Putem chiar prețui fiecare lucru în măsura sa adecvată.

Fiecare gest, fiecare alegere, fiecare sărut.
Fiecare atingere, fiecare adio.
Fiecare cuvânt rostit.
Alegându-l cu grijă și respect.
De parcă ar fi fost ultimul.

Pentru că se poate.
Și noi fără să știm.

Când ne putem întoarce pe planetă.
Să ne gândim dacă merită să-i urâm pe ceilalți.
Dacă vrem să ne folosim spațiul pentru a răni și a răni.

Sau dacă dimpotrivă.
Vom decide să iubim.
Vom decide bunătatea.
Vom decide amabilitatea.
Până la sfârșitul timpului nostru.