Buddha și autenticitate

Jorge Bucay

Pentru a-ți descoperi propria identitate trebuie să afli cine ai fi dacă nu ar fi fost așteptările altora sau condiționarea, evitând comparațiile.

Buddha se pregătea să se întoarcă la palatul tatălui său după doisprezece ani de rătăcire în pădure ducând o viață spirituală, mâncând ceea ce a găsit, cerșind și meditând. Nu cu mult timp în urmă, stând sub un copac, ajunsese la bucurie supremă.

Se aprinsese. Și primul lucru pe care și l-a amintit când a descoperit adevărul a fost că a trebuit să se întoarcă la palat pentru a comunica vestea bună femeii care îl iubise, fiului pe care îl lăsase în urmă și tatălui în vârstă care în fiecare zi se aștepta să se întoarcă.

După doisprezece ani, Buddha s-a întors la palat pentru a-și găsi tatăl, care l-a primit teribil de furios:

-Sunt bătrân și acești doisprezece ani au fost torturi. Ești singurul meu fiu și am încercat să rămân în viață până când te-ai întors. Ai comis un păcat împotriva mea, aproape m-ai omorât, dar eu te iert și îți deschid ușile. Dar vreau să știi, fiule, că îmi va lua mult timp să termin să te iert.

Buddha a râs și a spus în continuare:

-Tată, realizează cu cine vorbești. Omul care a părăsit palatul nu mai este aici. A murit cu mult timp în urmă. Sunt o altă persoană. Uita-te la mine!

Atunci tatăl său s-a înfuriat și mai tare. Bătrânul nu putea vedea cine era Buddha sau ce devenise fiul său. Nu-i putea vedea spiritul, care era atât de clar pentru ceilalți. Toată lumea era conștientă de asta, dar tatăl său nu l-a putut vedea, poate așa cum i s-ar întâmpla oricărui tată.

Își amintea de el cu identitatea sa de prinț, deși acea identitate nu mai era acolo. Buddha renunțase la ea. De fapt, Buddha a părăsit palatul tocmai pentru a se cunoaște pe sine. Nu voia să fie distras de ceea ce așteptau alții de la el. Dar tatăl său îl privea acum de parcă nu ar fi trecut timpul, cu ochii de acum doisprezece ani.

Buddha a părăsit palatul pentru a se întâlni cu el însuși. Nu voia să fie distras de ceea ce așteptau alții de la el

-Vrei să mă păcălești? -a spus-. Crezi că nu te cunosc? Te cunosc mai bine decât oricine te poate cunoaște! Eu sunt tatăl tău, te-am adus în lume; sângele meu circulă în sângele tău, cum să nu te cunosc? Eu sunt tatăl tău și, deși m-ai rănit profund, te iubesc.

Buddha i-a răspuns tatălui său:

-Chiar și așa, tată. Te rog, intelege. Fac parte din tine, dar asta nu înseamnă că mă cunoști. Acum 12 ani nici nu știam cine este. Acum stiu! Privește-mă în ochi. Vă rugăm să uitați trecutul, plasați-vă aici și acum.

Tatăl aproape a explodat de mânie.

-Acum? Acum esti aici. Aici, preia palatul, fii regele! Deși nu te interesează, ești fiul meu. Lasă-mă să mă odihnesc. Este timpul să mă pot odihni și tu să preiei.

Buddha a coborât capul și a spus:

-Nici tată, îmi pare rău …

Tatăl se opri, furia transformându-se în durere.

„Te-am așteptat în toți acești ani și astăzi îmi spui că nu ești cine ai fost, că nu ești fiul meu, că ai luminat … Iluminat …”, a spus el ștergându-și lacrimile din ochi. Răspundeți-mi cel puțin la o ultimă întrebare: orice ați învățat în lume, n-ar fi fost posibil să-l învățați aici, în palat, lângă mine, printre oamenii voștri? Adevărul se găsește numai în pădure, departe de familia ta, de oamenii care îți doresc binele?

La care Buddha a răspuns imediat:

-Adevărul este atât aici, cât și acolo. Dar mi-ar fi fost foarte greu să o descopăr fără să mă mișc de aici, pentru că eram pierdut în identitatea unui prinț, a unui fiu, a unui soț, a unui tată, un exemplu. Nu am părăsit palatul, nici tu, nici ceilalți, am scăpat doar de închisoare care era propria mea identitate.

O lecție valoroasă de autenticitate

Această frumoasă relatare a lui Rabindranath Tagore ne amintește că până și cineva la fel de înalt ca Buddha a fost descoperit doar ființa umană care se poate bucura de propria sa ființă după ce și-a aruncat identitatea împrumutată, condiționată de creșterea, normele sociale și mandatele celor care l-au iubit cel mai mult.

Desigur, pentru a vă descoperi propria identitate, nu este necesar să fugiți, să vă părăsiți casa, familia și orașul. Acest lucru este doar metaforic, singurul lucru esențial este să realizezi persoana care ești, fără ceea ce alții văd sau ar dori să vadă în tine, fără comparații sau condiționări. Persoana unică, diferită și transcendentă.