O reflexie enervantă
Ferran Ramón-Cortés
Te-ai oprit vreodată să te gândești la ceea ce te deranjează cel mai mult la ceilalți, la ceea ce critici mereu? Poate spune mai multe despre tine decât despre ele. Află ce înseamnă.
Poveștile de gândit este un podcast de nuvele pentru creșterea personală. Ascultați-l și împărtășiți-l.
Ana stătea pe o bancă la aeroport, așteptând zborul pentru îmbarcare. Din nou, a întârziat, deoarece avionul cu care trebuiau să călătorească nici măcar nu sosise. El și-a sunat partenerul pentru a-l avertiza asupra eșecului și, profitând de timpul de așteptare, au căzut într-o lungă conversație.
Lângă ea, un bărbat în vârstă a așteptat cu răbdare, fără a putea evita să asculte părți din conversație, deoarece Ana vorbea cu energie și la un volum considerabil. La un moment dat, a putut auzi cum i-a spus interlocutorului său:
-Nu pot înțelege cum Jaime nu i-a spus nimic. Mă deranjează teribil cât este de incapabil să spună lucruri atunci când apare un conflict. Dacă te afli în acea situație, nu ai niciodată curajul să o vorbești deschis, rămâi înăuntru și nu spui nimic. Desigur, după aceea îi critică pe ceilalți din spatele lor …
După câteva clipe, a auzit un nou fragment din conversație:
-Am ajuns la concluzia că Jaime vrea întotdeauna să evite conflictele și asta este ceva ce nu pot suporta. Nu spune niciodată ce crede și apoi se plânge soției sau oricui vrea să-l asculte. Dar nu le spune nimic persoanelor implicate și asta mă deranjează cel mai mult.
Ana se opri brusc. Apelul fusese întrerupt. În timp ce se uita la ecranul telefonului său mobil fără baterie, partenerul său de bancă a profitat de tăcerea bruscă pentru a-i spune:
-Te deranjează în legătură cu Jaime, ceea ce probabil nu-ți place la tine, nu-i așa?
Ana, absolut surprinsă, se uită în direcția bărbatului care îi vorbise. La început, el a ignorat-o și s-a pregătit să se ridice și să schimbe băncile, îndepărtându-se de ocupat. Dar expresia calmă și amabilă de pe chipul său a condus-o să reconsidere acea dorință și să înceapă o conversație cu el.
-Scuzați-mă, mă adresați?
-Da am făcut. Permite-mi sa ma prezint. Numele meu este Max și mi-ar plăcea să aud de la tine.
-Mă numesc Ana și nu sunt sigur că am înțeles ce mi-ai spus. Cu surpriza că am auzit că mă adresezi, nu am aflat …
Acesta din urmă, calm, a căutat o modalitate de a se explica punându-i o primă întrebare:
-Care critici ai lui Jaime?
-Că atunci când există un conflict, el nu este capabil să vorbească lucrurile față în față, ci, în schimb, îi critică pe oamenii din spate …
-Și tu, cum faci față conflictelor?
Ana avea să răspundă că se înțelege foarte bine, că se apropia mereu de ei fără întârziere … dar mi-a venit în minte imaginea ultimului conflict cu tatăl ei și incapacitatea ei de a vorbi cu el.
A fost multă gânditoare, până când a spus cu o voce mică:
-Mă tem că nu prea bine. Am o problemă cu tatăl meu cu care nu știu cum să mă descurc … Nu mă văd în stare să vorbesc cu el despre ceea ce ni se întâmplă.
-Și îți place să te comporti așa?
-Deloc.
-Păi, ceea ce experimentați este destul de similar cu Jaime.
Cuvintele pluteau în aer.
După câteva clipe, Max a continuat:
-Și în legătură cu conflictul cu tatăl tău, ce ai făcut până acum?
-Păi, vorbește despre asta cu partenerul meu, degajă-te cu el, criticând - mă tem - tatăl meu.
-Așa cum spui că Jaime o face …
Ana a coborât ochii. A trebuit să recunoască că a fost. Și nu am înțeles-o. Pentru că ceea ce făcea Jaime o deranja și acum se confrunta cu realitatea că și ea o făcea. Comportamentul lui Jaime era o adevărată oglindă a ei și totuși îl deranja profund.
Și-a dat seama că o critică pe Jaime, ceea ce făcea și în adâncul ei.
Max s-a grăbit să o salveze de anxietate:
-Vezi, Ana, de foarte multe ori suntem iritați de alții ceea ce ne deranjează cel mai mult în legătură cu noi înșine și avem tendința de a-l critica fără să fim conștienți că și noi. Este paradoxal, dar este așa.
Tocmai pentru că nu ne plac pe noi înșine, suntem sensibili la el și, când îl vedem reflectat în ceilalți, fără să ne dăm seama, ne lipsește timpul pentru a-l critica.
-Trebuie să fiu de acord cu tine, pentru că asta mi se întâmplă, dar mi se pare o prostie.
O putem evita?
-Ce putem face este să abordăm întreaga situație dintr-un alt punct de vedere: când ceva ne irită despre ceilalți, în loc să-l criticăm, ne putem gândi la ceea ce ne spune despre noi și astfel să descoperim domenii de lucru pe care le avem în așteptare. În cele din urmă, ceea ce nu ne place la alții este marele nostru profesor.
Ana a fost gânditoare. Cuvintele lui Max au avut un impact uriaș și au dezvăluit o cale complet nouă de creștere.
S-a gândit la ce alte lucruri l-au iritat la alții sau la ce alte lucruri obișnuia să critice și, într-adevăr, a găsit comportamente reflectate care nu-i plăceau la ea.
Avea „teme”, dar era recunoscătoare pentru acea descoperire. Prin difuzoare au anunțat - în cele din urmă - îmbarcarea zborului lor. S-a ridicat să-l confirme pe ecrane și, privind înapoi la Max, a găsit un scaun gol.
Se uită în jurul terminalului după el, dar nu se vedea niciun semn. S-a îmbarcat cu un sentiment ciudat, de parcă nu ar fi trăit altceva decât o fantezie.
