3 pași pentru recuperarea umanității noastre
Xavier Torró
A fi „om” înseamnă a fi în contact profund cu sine și cu ceilalți. Pentru aceasta, este necesar să ne recuperăm capacitatea de plăcere, să integrăm valorile etice în conștiința noastră și să transformăm competitivitatea în colaborare.
Trăim o perioadă de decolorare a vieții umane: competitivitate, productivitate, accelerarea vieții de zi cu zi, golirea relațiilor sociale, omniprezenta tehnificare și izolare într-o lume suprapopulată ne face pe mulți să simțim fiecare din ce în ce mai gol, singur și mai frustrat.
Istoria umanității a cunoscut momente de glorie ale gândirii umaniste și momente de eclipsă. Astfel, s-a vorbit despre un umanism antic dezvoltat de filozofia și literatura greacă și romană. Mai aproape de zilele noastre, găsim umanismul Renașterii, care contrastează, cu viziunea omului medieval, un om care își recuperează creativitatea, capacitatea sa de a transforma lumea și dorința de a-și construi propriul destin cu efort.
Este necesar să ne întoarcem la pulsul vieții și să punem ființa umană în centrul proceselor sociale. Dar cum ne putem recâștiga umanitatea? Cred că există trei factori cheie care ne pot permite.
1. Recuperează-ne capacitatea de plăcere
Înțelegem plăcerea într-un sens larg: să ne bucurăm de toate momentele vieții noastre, de relațiile cu partenerul nostru, la locul de muncă, cu copiii noștri, într-o plimbare la munte, cu apusul soarelui sau în timpul unei conversații cu prieteni. Această atitudine expansivă este, potrivit psihiatrului Wilhelm Reich, manifestarea de bază a vieții, dar greutatea culturii împiedică exprimarea ei și o transformă în contracție și, prin urmare, în distructivitate și sadism social.
Pentru a ne recupera umanitatea este necesar să ne conectăm cu corpul nostru, cu ritmul nostru, cu nevoile noastre; intelege-i si pune mijloacele spre satisfactia ta. Ca părinți și educatori, trebuie să facilităm exprimarea nevoilor reale ale celor mai tineri, astfel încât aceștia să se conecteze cu ei înșiși, afirmându-se în ființa lor. Dar pentru a trăi ceea ce facem cu plăcere, avem nevoie de dragoste.
Doar cu dragoste putem face față fiecărui moment al vieții noastre cu dăruire și abandon. Iubirea este o forță atât de puternică încât favorizează creșterea și dezvoltarea ființelor vii, facilitează fericirea vindecând rănile și permite bucuria alungând tristețea. Trebuie să ne reinventăm lumea, instituțiile și relațiile bazate pe dragoste. Abia atunci putem recâștiga plăcerea de a trăi.
2. Reflectați asupra valorilor noastre etice
Ar fi necesar să recuperăm o serie de valori etice care să ne permită să structurăm viața socială și să găsim sens în ea. Cu toate acestea, valorile care permit vieții ființelor umane să prindă rădăcini nu ar trebui să apară în noi prin impunerea nimănui și nici nu ar trebui să fie asumate mental de teama pedepselor divine sau umane. Pentru ca valorile să aibă sens, ele trebuie să apară din propria noastră natură sau ca ceva trăit de-a lungul dezvoltării noastre.
Numai oamenii reflectă la o etică care ne permite să găsim sens în existența noastră individuală și socială ca specie.
Potrivit lui Jean-Jacques Rousseau, etica trebuie să se bazeze pe natura umană și în mod specific pe două sentimente de bază: „iubirea de sine” și „evlavia”. „Iubirea de sine” ar fi comparabilă cu instinctul de conservare care încearcă să ne satisfacă nevoile de supraviețuire și adaptare. Dar Rousseau diferențiază „iubirea de sine” de „iubirea de sine” sau egoismul, care apare în societate și este cauza degenerării ființei umane.
„Iubirea de sine” ne determină să ne comparăm cu ceilalți și să căutăm să fim luați în considerare de către ceilalți, înmulțind nevoile noastre până la sclavie. „Evlavia”, la rândul său, ar fi reticența naturală de a vedea pierzând sau suferind o altă ființă sensibilă și, în mod fundamental, semenii noștri. Rousseau consideră „evlavia” baza moralității și susține că fără ea am fi ca niște monștri. Din aceste două sentimente naturale, s-ar dezvolta atât moralitatea ca formă de relație umană, cât și legea naturală ca sistem normativ pentru a ne reglementa organizarea socială.
Legat de conceptul de „evlavie” al lui Rousseau este conceptul modern de „empatie”, înțeles ca abilitatea de a înțelege și chiar de a simți emoțiile și afecțiunile celuilalt. În prezent , empatia este considerată ca o dispoziție naturală, înnăscută, care este pusă în funcțiune la ființele umane prin două proceduri: observarea unui conflict în care observatorul tinde să ia parte la una dintre părți și narațiunea povești prin care observatorul caută să vadă și să înțeleagă lumea prin ochii celuilalt.
Ambele proceduri încep să apară odată cu primele experiențe de socializare din copilărie. Cu toate acestea, pentru ca această capacitate empatică să fie integrată corespunzător, trebuie să ne simțim însoțiți și respectați, precum și protejați.
O relație respectuoasă cu rata de creștere a copiilor noștri, cu satisfacerea nevoilor lor și cu exprimarea sentimentelor lor, permite o încorporare în conștiința imaginii corpului și a sinelui lor real. În caz contrar, există o pierdere progresivă a contactului cu corpul nostru și, pentru a compensa această pierdere, se creează o imagine idealizată despre sine și o incapacitate de a ne conecta cu sentimentele noastre.
3. Transformați competitivitatea noastră în cooperare
Pe măsură ce societatea industrială s-a dezvoltat, am căzut în individualism și concurență. Viața socială a devenit o luptă pentru supraviețuire în care ni s-a făcut să credem că cel care triumfă este cel mai puternic, cel mai înzestrat. La locul de muncă, în săli de clasă, în echipe sportive, în prea multe domenii ale vieții sociale, colegii noștri au devenit concurenții noștri, transformând deschiderea și acceptarea în neîncredere și invidie.
Locurile de muncă și activitățile umane, în general, au fost umplute cu rutine mecanice și reguli rigide care împiedică a-l vedea pe celălalt în singularitatea lor. Incorporarea masivă a tehnologiei în societate a contribuit la izolarea noastră și la transformarea relației noastre cu celălalt în ceva mecanic și rece.
Trebuie și putem acționa în această privință și transformăm acest mod de a ne trăi viața care ne conduce la nefericire și la goliciunea existențială.
Nu suntem animale competitive, egoiste și însetați de sânge, ci animale sociale: căutăm relații, comunicare și cooperare. Unii etologi au ajuns la concluzia că suntem animale „vorbărețe” care caută contactul pentru plăcerea de a vorbi și de a fi printre semenii noștri. Când ne simțim rău sau neliniștiți, ne place să fim auziți, care ne relaxează și ameliorează disconfortul. De asemenea, ne place să învățăm ceea ce știm, să împărtășim cunoștințe și să ne simțim însoțiți în modul nostru de a vedea lumea. Copiii mici și majoritatea oamenilor de-a lungul vieții caută să se conformeze grupului pentru a se simți confortabil.
Antropologia a arătat că cele mai importante fapte ale speciei noastre sunt produsul companiilor cooperante sau al grupurilor umane care interacționează pentru a atinge un scop specific: cum ar fi vânătoarea, diviziunea socială a muncii sau organizarea familiei. Pentru ceva, grecii au definit ființa umană ca ființă socială prin natură. Sau, așa cum spun antropologii moderni: homo sapiens este adaptat să acționeze și să gândească în cooperare. Psihobiologul Michael Tomasello a arătat că copiii mici tind să fie cooperanți și de ajutor în multe situații. Această înclinație nu apare deoarece părinții întăresc anumite comportamente de cooperare.
În experimentele sale, el a arătat că copiii tind să înțeleagă situația celor care se află în dificultate și de aceea îi ajută. Pe măsură ce câștigă independență, devin selectivi și își oferă cooperarea oamenilor care nu profită de ei și tind să le dea favoarea.
Tomasello derivă această cooperare din ideea de „mutualism”: beneficiem cu toții de cooperare, dar numai dacă lucrăm împreună, dacă colaborăm.
La ființele umane, ceea ce este cel mai eficient ca societate nu este rigiditatea funcțiilor sociale, ci cooperarea și capacitatea de a realiza proiecte împreună care generează așteptări reciproce. Reinventarea pe noi înșine nu trece prin crearea unei ființe umane jumătate om și jumătate mașină, ci pentru a corecta derivațiile care ne împiedică să ne conectăm cu natura noastră umană și să ne trăim viața individual și colectiv într-un mod mai plăcut și complet. De asemenea, se întâmplă să recâștigăm sensul existenței noastre, recuperând în mod corespunzător valorile umane, capacitatea de plăcere, cooperare și comunicare cu semenii noștri.
