„Te iubesc” nu este „Îmi aparții”
Claudia Truzzoli
Lipsa alterității într-o relație - adică incapacitatea de a înțelege că cealaltă persoană este o ființă independentă și diferită de sine - duce la o dorință de posesie care pune în pericol legătura.
Uneori se fac alianțe între doi oameni care sunt străini observatorilor mai sensibili; ca atunci când doi oameni decid să se căsătorească fără să-și ia timp să se cunoască. Unii sunt purtați de zdrobire, care este modul în care înșelăciunea îndrăgostirii este cea mai evidentă , o înșelăciune mereu prezentă care îl face pe celălalt să nu percepă așa cum este el, ci așa cum ne-am dori să fie.
Iubirea implică învățarea despre libertate, acceptarea faptului că celălalt are propriile dorințe, care ne pot include sau nu, fără ca acest lucru să fie experimentat ca un atac personal demn de răzbunare.
Iubitul imaginat
Este tipic să ne îndrăgostim să construim un scenariu imaginativ în care interpretăm că comportamentul celuilalt răspunde perfect nevoilor și dorințelor noastre.
Dacă, de exemplu, un bărbat vrea să aibă toată viața sub control, ar alege ca partener o femeie căreia i-ar atribui caracteristici de supunere , sinceritate, transparență, loialitate, fidelitate; nu ar fi putut să-și imagineze că ar putea avea secrete sau dorințe proprii care să nu-l includă.
O femeie care dorea să se simtă protejată ar putea alege cu ușurință un bărbat care să prezinte semne de putere - atât economice, cât și puterea caracterului - și să confunde insensibilitatea cu forța, tocmai pentru că nu avusese timp să vadă cum era cealaltă după o astfel de perioadă. înșelător acolo unde vezi doar ceea ce ți-ai dori să vezi, confundând proiecțiile propriilor dorințe de cealaltă cu trăsăturile tale adevărate.
Ar fi un caz de negare a alterității , întrucât orice alteritate presupune o distanță între propriul eu și cel al celuilalt. Când acest lucru este negat, mirajul care îl face pe celălalt să-l vadă pe celălalt ca pe o reflectare a sinelui este rupt, ceea ce este o sursă de conflict.
Iubirea nu este oarbă: pasiunea, da
Iluzia de a face doi este destul de comună în cuplul neobservat și se reflectă în zicala populară despre „găsirea celeilalte jumătăți”; două jumătăți care, atunci când sunt împreună, formează un întreg. Dar realitatea este diferită, așa cum arată demonstrațiile care apar atunci când etapa de îndrăgostire este depășită , etapa care împiedică a-l vedea pe celălalt așa cum este el cu adevărat.
Pasiunea este adesea definită ca o stare de înstrăinare tranzitorie . Dacă după un timp, legăturile la ochi nu cad, este probabil să existe o fractură în psihicul nostru, unele patologii mai mult sau mai puțin grave.
Ce se întâmplă când confundăm iubirea și posesia?
Intensificarea aspectului posesiv al celuilalt implică un eșec în distanța necesară pentru a-și respecta spațiul personal, timpul, nevoia de a se baza pe alte legături. Cei care sunt posesivi cred că partenerul lor ar trebui să se simtă împlinit doar de prezența lor.
Există filme care ilustrează aceste situații. La Gabrielle, de exemplu, protagonistul este un om bogat, un mare colecționar de artă, care simte că soția sa este cel mai apreciat obiect din colecția sa. Îi atribuie calități pe care ea nu le are, dar este liniștit să o imagineze într-un mod în care nimic nu scapă controlului său, de parcă viața ar putea fi oprită. Când se arată așa cum este, el se descompune.
Evident, există grade în această negare a celuilalt. În psihoze, frustrarea iubirii, dezamăgirea sau abandonarea de către persoana iubită pot provoca o ură în creștere, acerbă , care duce la auto-vătămare și poate duce chiar la uciderea partenerului.
În aceste cazuri, persoana stângă simte că cealaltă este un agresor care ia o parte care îi aparține, parte fără de care se simte pierdută. Acesta este cazul pe care îl vedem în Fatal Attraction, când, ca răspuns la frustrarea ei insuportabilă, încearcă să-l asasineze pe bărbatul pe care speră că-l va umple de gol.
Lipsa distanței produce, în fața unei nepotriviri amorale sau a infidelității, un colaps subiectiv care hrănește dorința de moarte a celui care este responsabil pentru durerea provocată , indiferent dacă este iubitul care apare ca un terț care rupe mirajul paradisului pierdut ca aceeași persoană iubită anterior și, acum, urâtă. Acesta este cazul Infiel, în care soțul înșelat îi mărturisește soției că și-a ucis iubitul, dar, în realitate, a vrut să o omoare.
O relație sănătoasă este o relație liberă
Toate acestea sunt exemple dramatice ale modului în care lipsa alterității, care este o formă de negare a celuilalt, poate duce la credința că avem dreptul la posesia lor . Iubirea presupune o ucenicie a libertății, ceea ce nu înseamnă o lipsă de angajament, ci mai degrabă o acceptare a faptului că celălalt are propriile dorințe, care ne pot include sau nu, fără ca aceasta să fie experimentată ca un atac personal care necesită dorința de a o distruge.
Oamenii foarte posesivi sunt victime ale acestei confuzii și numeroase crime prin munca partenerilor romantici pot fi atribuite acestor cauze.
Relațiile sănătoase înseamnă că putem lăsa o legătură atunci când aceasta nu ne satisface.
Cu toții avem dreptul să lăsăm o legătură atunci când aceasta nu ne satisface. Oricine se simte incapabil să preia conducerea ar trebui să își asume responsabilitatea, mai degrabă decât să dea vina pe persoana care îl părăsește. Învățarea alterității este un proces lung și dificil - și mai mult pe terenul alunecos al iubirii -, dar necesar dacă doriți să stabiliți relații sănătoase și respectuoase.
O separare implică intrarea într-un proces dureros care ne pune în fața faptului că nu suntem una, așa cum credeam că suntem când eram împreună. Cei care nu știu să fie singuri nu vor putea să-și asume acea parte a ființei lor care nu va scăpa niciodată de singurătate și le va fi greu să interiorizeze alteritatea, respectul pentru autonomia celuilalt.
