Lăsați copiii să crească fără etichete
Laura Gutman
"Fiul meu este atât de … deștept? Crybaby?" Etichetele nu le permit să fie ele însele. Să-i ajutăm să descopere cine sunt, fără a fi nevoiți să-i scufundăm.
În familie distribuim rolurile în funcție de disponibilitate. Cu toate acestea, atunci când în viitor copiii intenționează să-și schimbe costumele între ele, va apărea forța etichetei cu care au fost catalogate și chiar dacă schimbă costumul, părinții vor continua să le privească și să le numească în conformitate cu cel care le-a fost atribuit inițial.
De ce nu oprim etichetarea copiilor?
Există un moment subtil și invizibil, în care copilul înregistrează că ceva nu este în regulă. Nu poate să-l exprime clar, dar știe că este prizonierul rolului care i-a fost stabilit și pe care și l-a asumat ca al său.
Dacă este considerat amuzant, nimeni nu îl va recunoaște atunci când este îngrijorat; dacă te crezi prost, nimeni nu te va crede când vei obține cea mai bună notă la școală; dacă este cel mai agresiv, va fi întotdeauna acuzat de strigătele altora, adică copilul va trăi cu un sentiment de nedreptate permanentă.
Și, mai presus de toate, va simți că nu este privit cu sinceritate , că obiectivul din care este observat va fi întotdeauna colorat de culoarea personajului.
Frumos, lent, politicos, atletic, leneș …
Cum putem ști dacă ne catalogăm copiii cu etichete diferite? În primul rând, este necesar să facem un tur al etichetelor în care am fost închiși în copilărie, în același timp că va fi util să ne amintim de cele dobândite și suferite de frații noștri.
Această reflecție ne va oferi indicii despre modelele interiorizate pe care le vom folosi ulterior în distribuirea rolurilor între copiii noștri.
Dacă vrei să devină un adult fericit, lasă-l să fie el însuși.
Fă testul: Și tu, ce te-ai simțit?
- Să încercăm să scriem câteva dintre frazele pe care le-am auzit părinții noștri repetând pentru a ne referi la noi când eram copii.
- Să încercăm să ne amintim dacă aceste cuvinte ne-au făcut fericiți sau nefericiți. Dacă ne pun în necazuri, dacă ne simțim solicitați, disprețuiți, umiliți sau apreciați.
- Să încercăm să ne amintim dacă, în aceleași momente, am dorit să devenim alți copii.
- Să evocăm un eveniment în care am fost recunoscuți pentru cine am fost cu adevărat.
- Să păstrăm lucrarea scrisă și să o citim de fiecare dată când nu suntem mulțumiți de atitudinile copiilor noștri. Amintirea ne oferă o nouă viziune asupra copilăriei copiilor noștri.
